Institutul Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale şi Inter-Religioase (INTER)
în colaborare cu
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş-Bolyai”
şi având sprijinul
Primăriei Cluj-Napoca, a Consiliului Local Cluj şi a
Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj
a organizat la Cluj-Napoca în perioada
10-15 septembrie 2007
al XVIII-lea Congres al Societăţii pentru Dreptul Bisericilor Răsăritene (Viena)
cu tema
Rolul Bisericilor în procesul de unificare a Europei
Coordonatele acestui moment academic şi eclesial pot fi astfel rezumate:
Societatea pentru Dreptul Bisericilor Răsăritene este prezentă pe scena academică mondială din deceniul al şaselea al secolului trecut şi poate fi considerată una dintre cele mai serioase şi consistente formele de dialog teologic dintre cele două emisfere ale creştinismului de sorginte apostolică. Ea numără printre membrii ei personalităţi eclesiale de marcă precum Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi mari figuri ale exegezei canonice, artizani, precum regretatul Ivan Zuzek, ai unor opere legislative de genul lui Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium (dreptul canonic al Bisericilor unite cu Roma). Întâlnirile din doi în doi ani ale Societăţii sunt legate de specificul tematic al ţării-gazdă. Astfel, dacă în 2003, la Yerevan (Armenia), atenţia a fost îndreptată spre situaţia cultelor religioase în Caucaz după destrămarea Uniunii Sovietice, în 2005, la Urbino (Italia), tema a fost caracterul canonic al raporturilor inter-confesionale. Întâlnirea din 2009, la Veneţia (Italia), va aborda aspectele eclesiologice ale sinodalităţii ca formă genuină a vieţii eclesiale şi posibilă soluţie pentru refacerea unităţii văzute a Bisericii.
Tema generală aleasă pentru întâlnirea din acest an de la Cluj este deosebit de actuală şi, în ciuda caracterului aparent teoretic, cu consecinţe imediate, la nivel decizional. Organizatorii au plecat de la constatarea necesităţii abordării chestiunii raportului dintre graniţa politică şi cea cultural-spirituală a Uniunii Europene la Est. Motivul este la îndemână: odată cu aderarea, la 1 ianuarie 2007, a României şi Bulgariei la structura politică şi economică a UE, harta întregului continent este redesenată inclusiv din punct de vedere religios, cultural, la nivelul mentalităţilor şi al percepţiilor reciproce a unora în imaginarul celorlalţi. Pentru prima dată în istoria europeană, graniţa politică răsăriteană nu mai este în acelaşi timp şi una culturală, Europa ca proiect politic nemaifiind identică doar cu statele de confesiune catolică şi protestantă apusene. Formula unui ministru austriac, des citată în deceniul 90 al secolului trecut, potrivit căreia Europa încetează să mai existe acolo unde începe Ortodoxia, nu mai are suport. Confesiune majoritară în Rusia şi de stat (alături de lutheranism) în Finlanda, prezentă masiv la graniţa Poloniei cu aceeaşi Rusie, majoritară atît în România cît şi în Moldova şi Ucraina, confruntată cu Islamul minorităţii turce din Bulgaria sau cu situaţia nou creată în Kosovo, fiind la baza diviziunii cipriote, jucînd un dificil rol integrator între Grecia creştină şi rămăşiţele bizantine din Turcia – Ortodoxia este într-un fel noul limes al Uniunii Europene.
Locul desfăşurării acestei reuniuni de elită nu a fost ales întâmplător. Oraş multi-confesional şi multi-etnic, cu nu mai puţin de patru Facultăţi de Teologie (ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică şi protestantă), şase Universităţi şi alte câteva instituţii private de învăţământ superior, Clujul este un posibil exemplu concret de europenitate înţeleasă ca demonstraţie a unităţii în diversitate. Semnificaţia pentru comunitatea noastră politică, academică şi eclesială a întâlnirii de la Cluj rezidă în şansa de a arăta imaginea unui spaţiu al urbanităţii de idei şi de viziuni. Altfel spus, şi acest moment, alături de altele, se înscrie în seria gesturilor care confirmă statutul european al României şi faptul că putem participa, de la egal la egal, la marile dezbateri internaţionale ale momentului.
Referatele, susţinute de specialişti în drept canonic şi relaţii internaţionale, au acoperit practic toate ţările de la graniţa de Est ale Uniunii Europene, din Finlanda şi până în Cipru. Nu au fost trecute cu vederea nici situaţiile aparte precum cea din Turcia sau din Kosovo, spaţii ale unei confruntări politice şi culturale de durată. Având în centrul analizei dinamica raporturilor dintre stat şi cultele religioase, referatele au adus în discuţie şi chestiuni concrete precum echilibrul dintre pluralismul religios şi coerenţa socială, patrimoniul cultural al Bisericilor şi confesiunilor, integrarea juridică a noilor mişcări religiose etc.
Participanţii au fost în număr de peste 50 de persoane, profesori şi experţi romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi din domeniile dreptului canonic, dreptului european comparat şi al relaţiilor Stat-Biserică provenind din Europa, Orientul Apropiat, India şi Statele Unite ale Americii. Diversitatea geografică a participanţilor a pus chestiunea europeană aflată în discuţie într-un context de alteritate cum rareori se întîmplă la dezbaterile de acest fel, cele mai multe cu un pronunţat caracter eurocentric.
Receptarea la nivel internaţional a referatelor şi discuţiilor va fi mijlocită de publicarea acestora în revistele de specialitate KANON. Jahrbuch der Gesellschaft für das Recht der Ostkirchen şi INTER. Romanian Review for Theological and Religious Studies.
Vezi alăturat, programul (
pdf) şi lista participanţilor (
pdf).
Book Event: Faith as Philosophy, by Nicolae Turcan![]() Luni, 21 noiembrie 2011, orele 18.00, la Librăria Book Corner din Cluj-Napoca, bdul. Eroilor, nr. 15, va avea loc lansare cărții: Nicolae Turcan,Credința ca filosofie. Marginalii la gândirea Tradiției (= Theologia ... Mai mult... |
Predicile audio ale Mitropolitului Bartolomeu![]() Cluj-Napoca, 1 noiembrie 2011 COMUNICAT DE PRESĂ Primul album audio cu predicile Mitropolitului Bartolomeu Anania Fundatia „Mitropolitul Bartolomeu”, în parteneriat cu Casa de discuri E-Media din Bucuresti a realizat primul album audio cu... Mai mult... |
Editura Eikon – premiată la Salonul Internațional de Carte din Chișinău![]() La Chişinău s-a desfăşurat, în perioada 31 august-3 septembrie 2011, a ... Mai mult... |
Mitropolitul Bartolomeu s-a mutat la cele veşnice![]() Cluj-Napoca, 31 ianuarie 2011 Comunicat de presă Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin ... Mai mult... |
The INTER Review has a new site![]() On the 27th of August 2010 a new site of the review INTER. The Romanian Review of theological and religious studies, in bilingual variant, Romanian and English, was inaugurated. Offering ... Mai mult... |
International conference held in Volos (the 3rd – 6th of June 2010)![]() Between the 3rd and 6th of June 2010, an international conference with the title “Neo-Patristic Synthesis or Post-Patristic Theology: Can Orthodox Theology be contextual?” was held in Volos (Greece). It ... Mai mult... |
Documentary visit in Macedonia![]() Between the 17th and the 18th of June 2009, a documentary visit was organized in Macedonia. Radu Preda and Nicolae Turcan were the guests of the Most Reverent Stephen, Ar... Mai mult... |
From the neo-patristic synthesis to the post-patristic theology![]() Between the 15th and the16th of June 2009, the organizational meeting of the international Conference “Neo-Patristic Synthesis” or “Post-Patristic Theology”: Can Orthodox Theology be Contextual” was held at the Academy fo... Mai mult... |
Double book release![]() On Thursday, the 28th of May 2009, at 13.00 o’clock, a double book release will take place at Green Hours (Bucharest), Victoria Route 120: Victor Iulian Tucă, Apusul Occidentului nu a ... Mai mult... |
INTER - revistă acreditată CNCSIS![]() În urma procesului de evaluare a nivelului ştiinţific al revistelor româneşti,INTER. Revista română de studii teologice şi religioase a fost acreditată CNCSIS, categoria D, având numărul de înregistrare 11932/22.12.2008. Descărcaţi Rezultatele ... Mai mult... |
Finisajul expoziţiei Silviu Oravitzan Lux LumenInstitutul Cultural Român – Viena & Stift Klosterneuburg, în colaborare cu Institutul Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale şi Inter-Religioase (INTER) organizează în Sala Terrena de la Stift Klosterneuburg în ziua de 17 noiembrie 2007 finisajul expoziţiei Silviu Oravitzan LUX ... Mai mult... |
INTER-SEMINARIUM IInstitutul Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale şi Inter-Religioase (INTER) organizează la Sibiu/Cisnădioara în perioada 2-6 noiembrie 2007Seminarul internaţional cu tema Identităţi religios-culturale în Europa şi Orientul Mijlociu. Coordonatele unui posibil dialog între Creştinism şi Is... Mai mult... |
Calea României spre UE. De la aderare la integrareKonrad-Adenaeur-Stiftung, Biroul extern Bucureşti în colaborare cu Institutul Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale şi Inter-Religioase (INTER) organizează la Palatele Brâncoveneşti din Mogoşoaia în zilele de 18-19 octombrie 2007 conferinţa cu tema „Calea României spre Uniunea ... Mai mult... |
Al XIII-lea Congres al Societăţii pentru Dreptul Bisericilor Răsăritene![]() Institutul Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale şi Inter-Religioase (INTER) în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş-Bolyai” şi având sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, a Consiliului Local Cluj şi a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe ... Mai mult... |
|
- + 5 |